M-am crezut si eu


Am plecat intr-o calatorie

si n-am spus nimanui,

M-am intors

si nimeni nu m-a recunoscut.


M-am prefacut intr-un prieten nou,

Intr-un copil nou,

Si intr-o iubita noua.


Le-am soptit cuvinte pe care nu le stiam prea bine,

Dar s-au bucurat

Si m-am bucurat si eu.


Le-am spus poezii pe care nu le auzisem niciodata

Si s-au bucurat.

M-am bucurat si eu.



Le-am povestit de flori care nu exista

Si s-au minunat.

M-am minunat si eu.



M-au intrebat cine sunt

Si le-am zis ca nu stiu.

Au ras.

Si am ras si eu.


M-au intrebat de unde am venit

Si le-am zis ca am venit din locuri inalte,

Vizitate intamplator.

Unde cerurile sunt galbene,

Aerul de ploaie,

Si linistea face oamenii sa leviteze.

Unde fericirile se nasc in causul palmelor

Si apoi oamenii le dau drumul sa zboare

Asa cum dai drumul porumbeilor.

Unde iarba creste din slove

Si florile din mainile si sanii femeilor.



De acolo le-am zis ca am venit

Si m-au crezut.

M-am crezut si eu.

Singura dragoste posibila

Apa curgatoare mi-as dori sa fiu ,

La tampla ta.

Si tu doar sa te intrebi

De unde vine racoarea.

Sa am sfarsit si inceput fara timp,

La tampla ta.

Si tu sa te gandesti la mine

Ca la un vant gingas.

Sa-mi dai toate fetele pe care ti-ai dori sa le am,

Si eu sa ma joc de-a tot ce te-ar indragosti pe tine...

La tampla ta...

Peisaj Galati-Bucuresti Nord


trei caini cu picioare scurte

alearga pe campul proaspat arat.

trei caini cu picioare scurte

alearga fara stapan pe campul inalt

suit printre lanuri de floare de soare

pana la nori.



trei caini cu picioare scurte

taie pamantul in fuga lor.

prevestiri de ploaie si umbre

anina pamantul.

si-mi fuge tabloul de sub mine

si cainii cu picioare scurte nu m-ajung,

nici florile de soare.



merg umbrele de cer si sinele de tren cu mine.


sase vagoane cu picioare scurte

gonesc zgomotos pe campul arat

trei caini cu picioare scurte

fug de sub mine.

Intamplarea


Mare i-a fost mirarea,

La geamul lui se asezasera minuni!

Trecuse prin 5 dumnezei si jumatate

Si toate drumurile lor erau neterminate.



Asa c-a hotarat fara stapan sa poposeasca.

Sa se-nvarta-n jurul proprie-i axe cu moaca de pescar fara nororc.

Pana in ziua aceea in care la geamul lui s-au asezat minuni.



Se odihneau si straluceau aninate de pervazul ros de ploaie.

Tocmai pervazul lui.



Si-a luat mutra de pescar fara noroc dupa el si s-a avantat spre geam

Sa le vada mai bine.

Si acolo sub pieptul lui aproape mort,

Sedeau alintandu-se in soarele lenes de amiaza.

Si langa ele un bilet: ”Sa te vad acum!”

Si-un expeditor necunoscut...

Imi pare rau..


Prima gasita vinovata a fost lumea,

Apoi l-am gasit vinovat pe Dumnezeu.

Si dupa ce am intemnitat pe nedrept universul

Am descoperit ca vinovata eram eu.



Acum n-a mai ramas nimeni,

Niciun arhitect, nicio unealta...

Le-am aruncat, cu disperarea nebunului aproape izbavit,

In focul in care am crezut ca-mi vor arde neputintele.



Acum, din temnita vad locul ramas gol,

Iar in starile de veghe cu mainile in aer conturez palate,

Las dare de sori pe muchia care ar trebui sa fie marginea pamantului,

Ridic flori cu buricele degetelor din tarana pe care nu o simt...

Si toate cate ar fi putut sa fie,

Daca n-as fi avut grija sa acuz toate izvoarele care mi-au fost plamadite.