Imi pare rau..


Prima gasita vinovata a fost lumea,

Apoi l-am gasit vinovat pe Dumnezeu.

Si dupa ce am intemnitat pe nedrept universul

Am descoperit ca vinovata eram eu.



Acum n-a mai ramas nimeni,

Niciun arhitect, nicio unealta...

Le-am aruncat, cu disperarea nebunului aproape izbavit,

In focul in care am crezut ca-mi vor arde neputintele.



Acum, din temnita vad locul ramas gol,

Iar in starile de veghe cu mainile in aer conturez palate,

Las dare de sori pe muchia care ar trebui sa fie marginea pamantului,

Ridic flori cu buricele degetelor din tarana pe care nu o simt...

Si toate cate ar fi putut sa fie,

Daca n-as fi avut grija sa acuz toate izvoarele care mi-au fost plamadite.