Mici nemuriri de suflet


Te iubesc!

Si categoric fericire-ar fi invidioasa ,

Daca m-ar vedea cum rad!


Si categoric oamenii ar fi invidiosi,

Dac-ar sti cat pacatuiesc de mult!



Te doresc!

Si categoric soarele ar fi invidios

Daca m-ar vedea cum ard de dorinta pentru tine


Si categoric nu te stiu prea bine

Si nici n-as vrea sa te cunosc !



Te ador!

Si categoric, nu stiu nimic categoric pe lume

Decat nisipul miscator de sub talpi si carnea de pe mine….




Dar categoric am sa tac acum ,
Caci te ador prea mult ca sa te fac invidios!






Pe hartie…






Mi-am cumparat o paranteza ca sa ma ascund de lume!
Cand aud zgomote ciudate , intorc trei puncte de suspensie la verticala si ma urc pe ele… doar ca

sa vad ce-i afara.Iar cand obosesc, ma-ntind cu tot al meu pe-o liniuta de dialog.
Am mai luat cu mine-n paranteza si vorbele tale , am pus pe foc un semn de exclamare caci nu

vreau sa te aud cum strigi , ci doar cum imi soptesti…
Insa intr-o zi mi-am extins parantezele ca sa primesc inauntru si alte cuvinte din lume ce faceau virgule-virgulite in josul paginii.Dar ele au vrut sa ma invete filosofie , matematica , literatura, glasuri si tot soiul de poeti .Atatia de multi adusesera ca ajunsesem sa stau cocotata pe ultimul punct de suspensie caci parantezele devenisera arhipline .A trebuit chiar sa ma mut o vreme in caciulita unui “ă” nenorocit , tare suparat si fara doar si poate vesnic deprimat….A fost necesar sa plec de acolo din motive de securitate emotionala si un timp am stat agatata de codita unui “ş”.Ar fi fost destul de bine daca as fi reusit sa vad realmente , ceva de fundul lui mare .
Altfel , te lasasem pana si pe tine .Te mai zaream din cand in cand cu vorbele inca intre paranteze.Te simteai … relativ inghesuit!Iar umila mea casa, cu o scara de suspensie si o scandura de dialog , devenise un bordel literar, socio-cultural , pe la margini economic si cu influente moderne ecologiste .De suparare , m-am dus la marginea paginii sa-mi inec amarul intr-o picatura de cerneala uscata sau eventual sa ma arunc din carte.
Dar vazand acolo doua cifre solitare…mi-am dat seama: trebuia doar sa las un spatiu!








Arta poetica


“De ce scrii , domne?”

“Uite asa….

Ca uneori…

Nu pot sa plang!”